Constructii rutiere ALFA ROM

sigla-web

Scurt istoric ALFA ROM

 
 

În anul 1990 a fost înființată societatea ALFA , cu capital integral privat românesc având 3 asociați, iar domeniul domeniul principal de activitate – construcția de căi de comunicații și terenuri de sport. Acesta a fost începutul a ceea ce urma să devină în anul 1991 prin alăturarea a încă doi asociați, societatea cu răspundere limitată, ALFA ROM. În acest context, anul 1991 rămâne în istoria companiei ca, momentul de început al unui proiect pe termen lung, în care sunt implicați trei ingineri căi ferate, drumuri și poduri, un inginer mecanic și un economist, ca asociați. Așadar, un mix extrem de bine structurat, în condițiile unei democrații mult prea fragile, de la începutul anilor 90, în țara noastră.

Dezvoltare continua


Cu lucrări executate în limita capacității sale de producție, însă cu o foarte mare implicare a personalului, societatea devine începând cu anul 2001, una de talie medie, având în mod constant un număr mediu de peste 50 de angajați anual. În tot acest răstimp, și până în prezent, compania a urmărit constant un program de retehnologizare a activității sale, de dotare tehnică, astfel încât calitatea lucrărilor executate și a produselor oferite, să fie cea mai bună. Dovadă în acest sens stau multitudinea diplomelor dobândite de-a lungul timpului pentru calitatea lucrărilor executate, precum și locurile de frunte obținute în topurile județene și naționale, realizate de instituții de profil.

Responsabilitate sociala


Un aspect extrem de important, în întreaga evoluție a companiei ALFA ROM, este cel legat de responsabilitatea socială adoptată de către conducerea acesteia. Prioritar oricărui alt scop a fost acela al asigurării protecției în muncă pentru toți angajații companiei, precum și a celor mai bune condiții de muncă.

Ca urmare a experienței acumulate, precum și a capacităților de producție și transport, societatea noastră este gata să răspundă și să facă față oricăror provocări !

Ing. SECHEL Ioan

Sediul central

SC ALFA ROM SRL
Str. Magnoliei, nr.56
Telefon:(0040)261721915       (0040)261758455
Fax:(0040) 261721915
Satu Mare, Romania
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.